Alina Mungiu Pippidi si bocetul ei vituperant

Citesc, cu intarzierea datorata unui deadline de job, necrologul lui George Pruteanu din Romania Libera, luni, 31 martie, "La moartea unui clovn", semnat de Alina Mungiu Pippidi. Si incerc sa inteleg ce determina pe cineva sa distruga cu atata voluptate o fiinta, care nu mai poate raspunde, care nu se mai poate apara. Cui ii foloseste acest bocet vituperant? Sigur, primul lucru care imi vine in minte este zicala franceza "la vengeance est un plat qui se mange froid". Pe urma, incep sa ma revolte : tonul teatral, fals sentimental, accentele de telenovela din discurs si echilibristica retorica. "Ma simt datoare sa scriu despre George, nu pentru el (tacerea ar fi cel mai bun omagiu care s-ar putea aduce memoriei lui), ci pentru toti oamenii sub 35 de ani care au doar o idee vaga cine a fost el si nici o idee cine ar fi putut fi."

Ce sa zic, nu fac parte din targetul doamnei Pippidi, asa ca pentru mine n-are nici o relevanta textul ei. Doar ca, sub aparenta ei de justitiara, de aparatoare a adevarului, musteste de "informatii" pentru care jurnalistii de la Ciao! Clic! si alte asemenea publicatii isi pot smulge parul din cap ca nu le-au inventat ei. (Pacat chiar ca nu l-a publicat acolo, din surse oficiale stiu ca au un tiraj mult mai bun decat ziare importante).

Mai departe, reiese ca doamna Mungiu Pippidi ar fi fost un fel de zana buna in viata lui George Pruteanu. L-a salvat de la furia minerilor "l-am adapostit in camera mea de hotel cand au venit minerii: am fugit pe usa din spate tinandu-ne de mana." Apoi, l-a luat sub aripa ei ocrotitoare la trustul Expres iar cand a devenit director in televiziune i-a aprobat acestuia emisiunea "Doar o vorba..."

Incep sa ma intreb daca acest necrolog nu e de fapt o actualizare a CV-ului acestei doamne, celebre in prima perioada de tranzitie si uitata in ultimii ani? Daca nu cumva, asa cum procedeaza mai toata lumea "buna", (in categoria careia se include), isi face putin capital de imagine ? Ca prea nu o mai invita nimeni prin studiouri de televiziune? Sau poate scrie in speranta recastigarii simpatiei lui Cristian Tudor Popescu ? "Cand Cristian Tudor Popescu m-a certat intr-un articol de-al lui prin 2003 ca i-am spus lui Pruteanu "George" cu lacrimi in ochi intr-o emisiune, in loc sa-l injur cum merita, avea perfecta dreptate. Atunci imi dadusem eu brusc seama ca George Pruteanu al meu era mort si am inceput sa-l plang in direct."

Desigur, raspunsul la toate intrebarile mele nascute din insiruirea icnita de dragoste si abjectie, il da tot autoarea : "de asta azi nu mai am lacrimi la a doua lui moarte, a carei lectie este ca si cel mai mare talent poate muri de prea putin caracter intr-o societate ca a noastra." Psihologii spun ca acea trasatura de caracter care ne deranjeaza la celalalt este cea pe care refuzam sa o vedem in propria persoana. Prea putinul caracter prezumtiv al defunctului este oglinda prea putinului caracter parafat din acest moment al doamnei Alina Mungiu Pippidi.

Nu creditez nici una dintre informatiile turnate cu atata atentie de culmea! cineva care pretinde a face parte din intelectualitate. O data pentru ca picanteriile amuzante impartasite la o bere, in scris devin delatiuni (lipsindu-l pe cel incriminat de o minima aparare, iar in anii `50 de unde, probabil, se inspira si AMP, chiar de libertate). A doua oara, fiindca un asemenea discurs descinde din curentul vadimist. Si, in final, pentru ca intre a-mi petrece 5 minute cu clovnul Arlechino George Pruteanu si tot atatea cu clovnul Pantalone Alina Mungiu Pippidi, l-as alege fara ezitare pe primul. Cu toate defectele si rusinile acuzate de AMP, avea farmec! Din fericire pentru tinerii de sub 35 de ani, doamna Mungiu Pippidi are in cantitati infinitezimale!

Ceea ce consider foarte grav este asemanarea formularilor actuale cu cele de pe vremea infieratului cu manie proletara. Cat despre un anume fel de prietenie sub care isi impacheteaza discursul, o invit pe doamna Alina Mungiu Pippidi sa reciteasca Richard al III-lea sau Macbeth. Tot dintr-un anume fel de prietenie, se ucidea si acolo.